Eliminare bombă la Miami. Șarapova a fost învinsă în turul secund, Halep e mai aproape de locul 2 mondial

Eliminare bombă la Miami. Șarapova a fost învinsă în turul secund, Halep e mai aproape de locul 2 mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Surpriză enormă la Miami Open, acolo unde Maria Șarapova, cap de serie numărul 2, a fost eliminată în turul secund de către compatrioata sa, Daria Gavrilova, scor 7-6(4), 6-3

Abia intrată în TOP 100 WTA și beneficiară a unui wild-card, Gavrilova nu avea planuri mari pentru turneul de peste Ocean având în vedere că țintarul i-a scos-o în cale din turul secund pe marea Maria Șarapova. Câștigătoarea Roland Garrosului 2014 a confirmat însă că nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei și a cedat, la capătul unui meci destul de echilibrat (primul set a durat 68 de minute).

Am comis foarte multe erori neforțate, mai ales pe mingile trimise cu slice-ul de adversară. Nu am avut prea multă răbdare în schimburi, dar nici nu am știut când să fac pasul înainte. Am fost de multe ori în contratimp. Desigur, este o surpriză, dar s-a demonstrat încă o dată că niciun adversar nu e ușor, indiferent de momentul turneului„, a explicat „Mașa” la final, conform wtatennis.com.
 

Gavrilova a bifat prima victorie împotriva unei sportive din top 10 WTA

Grație acestei eliminări premature, Simona Halep are ocazia să se apropie și mai mult în clasament de rusoaică, ba chiar să o depășească, în eventualitatea fericită în care se va impune la Miami.

Altfel, campioana noastră va juca împotriva sportivei cehe Nicole Vaidisova, beneficiara unui wild card și locul 328 WTA, vineri, de la ora 17.00, pe arena centrală la Miami Open, conform programului anunțat pe site-ul oficial al competiției.

Halep și Vaidisova, care se întâlnesc la Miami în turul doi, nu au mai fost adversare până în prezent.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, nu înainte de ora 02.00, tot pe arena centrală, va avea loc meciul dintre numărul 1 mondial, americanca Serena Williams, și Monica Niculescu, locul 70 WTA. Cele două au mai fost adversare o dată, în acest an, în turul doi la Indian Wells, învingătoare fiind Williams, scor 7-5, 7-5.

  • Șarapova nu se afla pe partea de tablou a Simonei Halep, astfel că cele două s-ar fi putut întâlni abia în finală
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×